Wednesday, May 07, 2008
Monday, May 05, 2008
Soarele apune când totul răsare în inima mea
Dacă mi-ai spune că am gura mică
aş zâmbi şoptind pentru că ştiu să păstrez secretul
Poate aş fugi cu tine în trenul vieţii
şi-am coborî într-o gară prăfuită
şi-am coborî să-o-ntâlnim pe Maike
şi-am coborî să ne citească-n cafea, să mâncăm portocale pe genunchi
să batem cu cizmele în gara goală
să vibrăm în sunete şi clinchetul râsului tău
ne încălzim cu săruturi şi cu lumina felinarelor mereu aprinse
Dacă mi-ai spune tu eşti mică-mică
poate te-aş lua cu mine în trenul verde-albastru
am doar un bilet dus spre oriunde
o să fugim înspre noi...
Dacă mi-ai zice viaţa este extraordinară
te-aş aşeza pe valizele grele să-ţi ascund vorbele printre rochii vesele
poate ţi-aş pune o batistă la rever să fii mai frumos
doar dacă m-ai îmbrăţişa
Dacă mi-ai spune că soarele răsare
ţi-aş închide gura cu degetele speriată
poate aş desena o luna mare pe cer din care să se înfrupte inimile noastre
să tăcem în clipiri şi gene căzute ce suflăm în ele
să ni se îndeplinească o dorinţă
Dacă mi-ai arăta lumea îngheţată de-afară
poate aş schimba cizmele cu sandale şi pantalonii cu rochii albe
Şi-atunci o să te-nvăţ că soarele apune când totul răsare în inima mea
